ituser.info https://ituser.info/produse_img/04201904461230605695.jpg https://www.facebook.com/ituserinfo/ https://www.instagram.com/ituser.info/ https://ok.ru/group/55166636916852 https://vk.com/ituserinfo https://ituser.info/windows/cum-editezi-fisierul-hosts-in-windows Fisierul hosts in Windows, vezi locatia unde se afla fisierul hosts, cum editezi fisierul hosts și ce modifica
  • / Windows / Cum editezi fisierul hosts in Windows

Cum editezi fisierul hosts in Windows

  • 13.02.2019, 18:55
  • (1128)
  • 0

În unele situații, poate fi necesar să editezi fișierul hosts în Windows. Uneori, motivul poate fi viruși și malware care fac modificări in fisierul hosts, din cauza cărora nu putem accesa anumite site-uri, sau apare intensiv reclama. Sau putem face modificări pentru a restricționa accesul la anumite site-uri.

În acest articol voi descrie cum putem redacta fisierul hosts în Windows  10, 8.1 și Windows 7, modalitățile de a edita acest fișier și de a-l readuce la starea inițială cu ajutorul instrumentelor de sistem și prin programe terțe, precum și câteva nuanțe suplimentare care pot fi utile.

Ce este fisierul hosts?

Conținutul fișierului hosts este un set de înregistrări din adrese IP și URL. De exemplu, linia "127.0.0.1 ituser.info" (fără ghilimele) va însemna că atunci când deschideți adresa în browser ituser.info nu se va deschide adresa IP reală a site-ului nostru, dar adresa specificată în fișierul hosts. Toate liniile din fișier care încep cu semnul #  (diez) sunt comentarii, deci conținutul, modificarea sau ștergerea acestora nu afectează sistemul. 

Conținutul implicit al fișierului hosts este același în versiunile Windows 10, 8 și 7 și îl vedeți în imaginea de mai jos. Dacă fișierul nu conține nici o line de text nu vă faceți griji, din punct de vedere funcțional fișierele conțin aceleași instrucțiuni deoarece toate liniile din fișier sunt comentarii, nu au nici un rol asupra sistemului și sunt drept exemplu.

continut file hosts windows

Unde se afla fisierul hosts in Windows?

Locația fisierului hosts este aceeași în toate versiunile Windows 10, 8.1, 7 — C:\Windows\System32\drivers\etc (în cazul în care sistemul este instalat în altă partiție înlocuiți litera C cu litera partiției unde se află sistemul) cu denumirea hosts și nu are nici o extensie . 

În caz că fișierul lipsește în locația C:\Windows\System32\drivers\etc - nu va afecta funcționarea sistemului deoarece fișierul conține doar comentarii, cu condiția că nu a fost modificată locația fișierului. Locația sa poate fi modificată cu ajutorul unor programe cu scop de protecție sistem sau de către viruși. Pentru a afla unde se află fișierul:

  1. Deschidem  Registry Editor prin combinația Win + R și tastăm regedit.
  2. Navigăm spre rubrica HKEY_LOCAL_MACHINE\SYSTEM\CurrentControlSet\Services\Tcpip\Parameters\
  3. Verificăm valoare DataBasePath  care indică locația fișierului hosts în Windows (predefinit:  %SystemRoot%\System32\drivers\etc)
    editare fisier hosts

Cea mai ușoară modalitate de a edita fișierul hosts este să utilizați editorul de text Notepad încorporat. Cel mai important: editorul de text trebuie să ruleze cu drept de administrator, altfel nu veți putea salva modificările făcute. Voi descrie separat modul de editare în diferite versiuni de Windows, deși, în esență, pașii nu sunt diferiți.

Cum să editezi fișierul hosts în Windows 10 utilizând Notepad

Utilizați următorii pași simpli pentru a edita fișierul în Windows 10:

  1. Începeți să tastați Notepad în caseta de căutare din bara de activități. Când se găsește rezultatul dorit, faceți clic dreapta pe acesta și selectați Run as administrator.
    editare fisier hosts windows 10
  2. În meniul Notepad, selectați File - Open și specificați calea către fișierul hosts din folder C:\Windows\System32\drivers\etc. Selectați All Files pentru a vedea toate fișierele din dosar. Dacă există mai multe fișiere cu acest nume, deschideți-l pe acela care nu are nicio extensie.
    file hosts windows 10
  3. Efectuați modificările necesare în fișierul hosts, adăugați sau eliminați liniile de asociere IP și URL, apoi salvați fișierul prin meniu. (sau prin combinația de taste CTRL + S)

Gata, fișierul este editat. Posibil ca modificările să intre în vigoare nu imediat, dar după repornirea computerului.

Modificarea hosts în Windows 8.1 sau 8

Pentru a rula notepad ca Administrator în Windows 8.1 și 8 pe ecranul Start, începeți să tastați cuvântul "Notepad", atunci când el va apărea în căutare, faceți clic dreapta pe el și selectați Run as administrator.

modificare fisier hosts Windows 8, Windows 8.1

În Notepad, faceți clic pe "File" — "Open", după care în drept de "File name" selectați în loc de "Text Documents", selectați "All Files" (în caz contrar, nu veți găsi fișierul hosts în mapă) și după aceea, deschideți fișierul care se află în folderul C:\Windows\System32\drivers\etc.

E posibil ca în dosarul dat să fie mai multe fișiere hosts, sau mai multe. Trebuie să deschideți fișierul care nu are nici o extensie. După modificare salvați fișierul prin meniul Notepad sau Ctrl + S apoi reporniți calculatorul.

Editare fișier hosts in Windows 7

Pentru a schimba hosts în Windows 7, de asemenea, trebuie să rulați Notepad ca administrator, pentru a face acest lucru, îl puteți găsi în meniul Start și faceți clic dreapta, apoi alegeți să rulați ca administrator.

modificare hosts windows 7

Din meniul Notepad deschidem fișierul hosts selectând File - Open apoi mergem la C:\Windows\System32\drivers\etc și deschidem fișierul, după modificările efectuate salvăm fișierul și repornim calculatorul.

Cum să modificați sau să resetați un fișier hosts utilizând programe gratuite

Multe programe pentru a remedia problemele legate de rețea, setările Windows sau eliminarea malware-ului conțin, de asemenea, capabilități de modificare sau remediere a fișierului hosts. Voi da două exemple.Programul gratuit DISM++ pentru a configura funcțiile Windows 10 cu multe caracteristici suplimentare în secțiunea Toolkit este opțiunea de editare hosts. Pagina pentru descărcare: dism++.

editare hosts program dism++

Tot ce face — rulează același Notepad, dar deja cu drepturi de administrator și cu fișier hosts deschis. Utilizatorul trebuie doar să facă modificări și să salveze fișierul.

 

Având în vedere că modificările nedorite ale fișierului hosts apar, de obicei, ca urmare a funcționării malware-ului, este logic ca instrumentele de eliminare a acestora să conțină și funcțiile de remediere a acestui fișier. Există o astfel de opțiune și în scanerul popular AdwCleaner gratuit.

file hosts malwarebytes adw cleaner

Este suficient să accesați setările programului, să activați opțiunea "Reset Hosts files", apoi pe fila principală AdwCleaner să scanați și să curățați. În procesul de curățirea la fel va fi resetat și hosts. Descarca AdwCleaner.

Crearea unei comenzi rapide pentru a editarea hosts

Dacă de multe ori trebuie să modificați hosts, atunci puteți crea o comandă rapidă care va rula automat Notepad-ul deschis în modul Administrator. Pentru a face acest lucru, faceți clic dreapta pe orice loc liber a desktopului, selectați New - Shortcut și introduceți locația în câmpul specificat: notepad c:\windows\system32\drivers\etc\hosts

shortcut hosts

Apoi faceți clic pe Next și specificați numele etichetei. După, faceți clic dreapta pe comanda rapidă pe care ați creat-o, selectați Properties, faceți clic pe butonul Advanced din fila Shortcut și specificați ca programul să ruleze ca administrator (altfel nu vom putea salva fișierul hosts).

shortcut hosts administrator

Adăugarea informației în hosts

Predefinit, conținutul fișierului hosts îl vedeți în imaginea de mai sus. Fișierul conține comentarii cu privire la ce se poate folosi acest fișier, iar în partea de jos putem adăuga liniile necesare. Prima parte înseamnă adresa la care vor fi redirecționate solicitările, iar a doua — care sunt exact solicitările. De exemplu dacă vom adăuga în fișierul hosts linia 127.0.0.1 ituser.info, atunci când vom încerca să deschidem acest site el nu va fi disponibil deoarece sistemul se va adresa la adresa indicată de noi, adică 127.0.0.1, și dacă nu avem instalat server http pe acest ip atunci nu se va deschide nimic.

 

Sper că instrucțiunea se va dovedi utilă. Dacă ceva nu funcționează, descrieți problema în comentarii, voi încerca să vă ajut.