ituser.info https://ituser.info/produse_img/11201920431741116497.jpg https://www.facebook.com/ituserinfo/ https://www.instagram.com/ituser.info/ https://ok.ru/group/55166636916852 https://vk.com/ituserinfo https://ituser.info/web/17-metode-de-protejare-a-conturile-online-de-hacking Vezi cum poti proteja contul tau online, de la schimbarea parolei la email pana la autentificarea dubla la con
  • / Web / 17 metode de protejare a conturile online de hacking

17 metode de protejare a conturile online de hacking

  • 20.11.2019, 17:58
  • (781)
  • 0

Astăzi, fiecare din noi are o mulțime de conturi pe internet, multe din ele fiind uitate de ani de zile, chiar după înregistrare pe site pentru a obține o anumită informație sau a descărca un joc. Toate aceste conturi inactive sunt ca o "gaură" în viața ta, cu ajutorul cărora răufăcătorii pot obține date personale sau chiar datele cardului bancar. Mai jos vom descrie moduri foarte simple și eficiente pentru a vă asigura siguranța datelor online și a vieții personale. Urmează acești pași și vei putea dormi liniștit)) 
Securizarea datelor cu caracter personal este foarte simplă: pentru început, nu mai utilizați parola 12345 pentru toate conturile. Pentru a vă liniști puțin – ca să fii ținta unui hacker trebuie să meriți încă, deoarece spargerea unui cont este un proces destul de lung, greu și complicat. În continuare vom numi "hackeri" persoanele răufăcătoare care doresc să obțină acces la datele dvs personale))

protejare cont online

1. Ștergeți conturile de care nu vă folosiți

    Știți ce se întâmplă cu conturile vechi, neutilizate? Sunt "sparte" de către hackeri. Pe moment putem crea conturi rapide utilizând email și parola gen 12345, apoi, neavând nevoie de aceste conturi uităm de ele, sau pierdem interesul pentru anumite conturi astfel ele nu mai sunt folosite. Problema este că hackerii pot obține acces la asemenea conturi, iar din cont deja pot obține informații personale sau datele de logare, cu ajutorul lor de acum pot obține acces la conturile curente.  De aceea e mai bine să ștergeți conturile vechi de care nu vă mai folosiți, în plus nu va fie nevoie să păstrați în memorie și datele de logare pentru ele.

    Același lucru este valabil și pentru aplicațiile în care vă logați prin intermediul rețelelor sociale. Este mult mai ușor să faceți clic pe butonul "Conectați-vă cu Facebook" decât să treceți prin întreaga procedură de înscriere, nu?  Verificați în ce condiții acordați acces la datele profilurilor dvs. Și dacă nu utilizați serviciul, ștergeți contul apoi verificați dacă site-ul sau aplicația are acces la datele dvs. personale. Lista site-urilor și aplicațiilor la care ați oferit acces prin Facebook puteți verifica aici, iar pentru Google aici.

2. Folosiți manager de parole

Desigur că e bine să memorați parola contului, dar totodată asta înseamnă că parola folosită este una simplă sau previzibilă, ziua de naștere de exemplu sau numele animalului de companie, problema e că acestea sunt primele verificate de hackeri. Din aceste motive este mult mai bine să încredințați datele de logare programelor specializate, manager de parole cum ar fi LastPass, KeePass sau 1Password. Aplicațiile date nu doar le salvează în formă criptată, având o securitate înaltă prin folosirea parolei sigure, un fișier cheie sau amprentă pentru a le putea vizualiza, dar dispun și de un generator de parole.

programe pentru salvarea parolei

3. Folosește autentificarea cu doi factori

Pentru majoritatea conturilor online (Microsoft, Google, Apple, Twitter și Facebook), puteți activa autentificarea cu doi factori, astfel, când veți încerca să vă logați de pe un dispozitiv nou, pe lângă login și parola trebuie să introduceți un cod unic dintr-o aplicație specială sau veți primi SMS la numărul dvs. Asta înseamnă că, chiar dacă cineva are datele dvs de logare, oricum nu va putea intra în contul dvs deoarece are nevoie de codul care îl veți primi prin SMS.

autentificare cu doi factori

4. Alege prieteni pe care să-i contactezi în cazul în care contul rămâne blocat

Dacă totuși cineva a obținut acces la contul de Facebook, prietenii vă vor ajuta să întoarceți controlul asupra profilului dvs, dacă veți indica din timp prietenii de încredere. Deschideți compartimentul Securitate şi conectare și selectați de la 3 la 5 prieteni în care puteți avea încredere. Este o metodă simplă dar eficientă, Facebook expediază acestor prieteni coduri unice, cu ajutorul cărora veți putea reîntoarce accesul la contul de Facebook.

5. Protejați setările de schimbare a parolei

Cu cât este mai greu este să resetați parola, cu atât mai bine. Dacă hackerii au obținut acces la una dintre adresele dvs. de e-mail, rețelele sociale și conturile legate de această adresă vor deveni următoarele. Există modalitate de a opri acest lucru: de exemplu, specificați în setările contului, că trebuie să solicite informații suplimentare pentru a reseta parola (de exemplu, confirmare prin SMS), și asigurați-vă că răspunsuri la "întrebări de securitate" pentru a reseta parola sunt complexe și nu sunt prea evidente pentru străini. 
Cât de complicat poate fi schimbarea parolei în contul dvs.? De exemplu, pentru a reseta parola contului Apple ID, trebuie să treceți prin autentificarea cu doi factori sau să răspundeți la întrebările de control. Pentru restabilirea parolei la Gmail va avea nevoie de numărul de telefon mobil sau de adresa de e-mail alternativă. Dar toate aceste setări trebuie să fie setate în prealabil: introduceți un e-mail alternativ pentru siguranță sau introduceți un răspuns cunoscut doar pentru dvs. la întrebările de control. Și faceți asta acum.

6. Verificați activitatea profilului

Multe servicii salvează activitatea dvs. și, în acest caz, este chiar bine, deoarece puteți să verificați activitatea recentă a contului. De exemplu, puteți să mergeți spre paginile Facebook și Google pentru a vă asigura nu este activitate suspectă și pe care nu ați efectuat-o dvs. Unele servicii, cum ar fi același Gmail trimite o notificare la smartphone și e-mail, în cazul în care contul este accesat într-o regiune sau țară care nu este specifică activității dvs. De obicei, există posibilitatea de a opri toate sesiunile, cu excepția celei curente și de a anula autorizarea contului pentru dispozitivele pe care nu le cunoașteți sau nu le mai utilizați. 

7. Eliminați conexiunile suspecte ale serviciilor terțe la conturile dvs

Nu este nimic în rău dacă permiteți altor aplicații și servicii să se conecteze la Facebook și Twitter sau Google. Dar minimizați aceste conexiuni și eliminați-le pe cele care nu le mai utilizați, pentru a bloca orice lacune pentru hackeri. Vorbim acum despre serviciile care vă cer acces deplin la contul dvs. în schimbul testului "cine ați fost în viața anterioară" sau ceva de genul asta. Dezactivați toate lucrurile ciudate și inutile pe paginile Google, Twitter și Facebook chiar acum.

8. Actualizați programele mai des

Softul vechi este o sursă de probleme și o altă lacună pentru hacker. Cu timpul se găsesc vulnerabilități în sistemul de operare sau în programele pe care le folosim. Pentru a complica viața celor care doresc să obțină acces la datele dvs, actualizați programele de îndată ce vine notificarea corespunzătoare. Multe servicii au adus acest proces la automatism, de aceea nu trebuie să căutați în Setări ca să găsiți actualizările disponibile. Doar faceți clic pe butonul dorit atunci când primiți o notificare. Dacă aveți un smartphone pe Android și nu ați primit actualizări de securitate de mult timp (mai mult se referă la dispozitive vechi și mai ales la cele ieftine din China), nu amânați și gândiți-vă să-l înlocuiți.

9. Fiți atenți la mesajele primite pe email

Analizați bine conținutul mesajelor dubioase pe care le primiți pe email sau rețele sociale, gândiți-vă bine înainte de a face click pe link, escrocii de phishing devin din ce în ce mai inventivi în metodele de înșelăciune. Încredințați introducerea datelor confidențiale managerelor de parole, pe ei nu e așa ușor de amăgit ca pe oameni

10. Folosiți antivirus

Majoritatea antivirușilor atât cu plată cât și gratuite pe lângă funcția de protecție împotriva la viruși vă pot ajuta de asemenea împotriva phising-ului, deci verificați dacă aveți un antivirus iar dacă nu - instalați.

11. Schimbați parolele în mod regulat

Dacă utilizați un manager de parole, nu va fi greu să urmați acest sfat folosind generatorul de parole. Chiar dacă ați memorat parola curentă și să o modificați nu este așa comod, totuși, ar trebui să vă schimbați parolele în mod regulat. Folosiți generatorul de parole pentru a seta o parolă cu un nivel înalt de securitate, modificare cu un caracter a parolei curente nu e cea mai reușită idee.

12. Utilizați un e-mail separat pentru a vă înregistra

Dacă cineva știe adresa electronică, este la jumătate de drum spre hacking-ul contului dvs. Iar în zilele noastre nu este atât de greu să afli poșta cuiva, noi singuri a afișăm pe cărți de vizită sau în contacte. Creați o adresă email (care nu este asociată cu numele dvs.) exclusiv pentru a vă înregistra pe diferite site-uri sau aplicații.

13. Configurați controlul de la distanță al smartphone-ului

Cu ajutorul telefonului mobil putem accesa majoritatea conturilor online, deci este foarte important să avem posibilitatea de a-l controla chiar și la distanță. Configurați ștergerea totală a informației de la distanță, în cazul în care dispozitivul este pierdut (instrucțiunile pentru iOS și Android). Verificați bine dacă informația este ștearsă când doriți să vindeți sau să dați telefonul.

14. Adăugați codul PIN

adaugare cod telefon

Codul PIN sau parola grafică pentru accesarea telefonul, tableta sau laptop — toate acestea vor împiedică un străin să acceseze conturile dvs. Indiferent de nivelul de protecție pe care îl poate oferi dispozitivul dvs. — parola, PIN–ul, recunoașterea amprentelor, FaceID sau scanarea irisului – utilizați această posibilitate.

15. Utilizați VPN

Pentru a vă asigura că datele dvs. rămân în siguranță în timp ce accesați Internetul în Wi-Fi public – cum ar fi cafenelele sau hotelurile – folosiți un serviciu VPN de încredere. O alegere bună este TunnelBear (până la 500 MB de trafic pe lună gratuit). În plus, serviciul VPN vă va ajuta să vă ascundeți locația reală, adăugând un alt strat de confidențialitate și protecție de care aveți nevoie atunci când utilizați Internetul în unele țări.

16. Configurați-vă un cont personal

Ne referim la propriul cont pe calculator, browser sau tabletă, astfel încât nimeni să nu poată accesa contul dvs. Nu este vorba despre faptul că copilul sau vecinul tău sunt potențiali intruși. Dar, din punct de vedere al securității și al bunului simț, este întotdeauna mai bine să limitați accesul la informații personale cât mai mult posibil. În cazul în care de calculator se folosesc mai multe persoane creați conturi personale pentru fiecare.

17. Urmăriți ce distribuiți pe rețelele sociale

Siguranța conturilor este la fel de bună pe cât este de puternic este cel mai slab punct al securității contului. Și această legătură slabă poate fi personalitatea ta. Nu distribuiți în rețele sociale ceea ce poate fi folosit împotriva dvs, de exemplu, adresa de domiciliu, ziua de naștere, numele de fată al mamei sau numele echipei preferate de fotbal (apropo, nu este asta întrebarea secretă pentru recuperarea parolei?) și nu puneți drept parolă una din ele.

Dar ce știți dvs despre securitatea conturilor pe internet și ce aplicați în practică? Scrieți în comentarii!